Campionatele Ghildelor

De la Forge of Empires - Wiki RO
Jump to navigation

Campionatele Ghildelor duc Expedițiile la un alt nivel, și, pentru prima dată în istoria Forge of Empires, avem o competiție între lumi!

În fiecare săptămână, ghilda voastră va fi grupată, împreună cu alte până la 6 ghilde, similare ca mărime, provenite din lumi diferite ale versiunii românești a jocului. În cele 6 zile cât durează Expediția, veți putea concura între voi. Asigurați-vă că Expediția este completată de cât mai mulți colegi, pentru a obține primul loc!


După începerea unei Expediții, veți putea vedea noul buton, în partea de sus a ecranului, lângă bara de progres:

Championships topbar.png


Când dați click acolo, va apărea noul ecran cu clasamentul Campionatului, incluzând ghilda voastră împreună cu altele (între 3 și 6), care au fost alese în același grup pentru săptămâna în curs:

Championships groups.png

Locul pe care ghilda îl va ocupa la final depinde de cât de departe voi și colegii de ghildă ați ajuns în Expediția aflată în desfășurare. 100% înseamnă că toată lumea a reușit să rezolve toate confruntările de la toate cele 3 niveluri de dificultate. Progresul este actualizat constant, astfel că puteți ști permanent care este stadiul la care ați ajuns!


​ Există câteva reguli privind participarea. În primul rând, sunt luate în considerare doar ghildele cu minim 3 membri, care au ajuns în Epoca Fierului. În al doilea rând, cel puțin un membru trebuie să fi participat la Expediția trecută a aceleiași ghilde. Dacă unul din aceste două criterii nu este realizat, ghilda poate participa la Expediție, dar nu și la Campionat. ​ ​ La finalul Expediției, primele 3 ghilde vor primi un bonus la puterea pentru ghildă acumulată. Ghilda câștigătoare primește +25%, cea situată pe locul al doilea primește +15%, iar ce-a de-a treia este recompensată cu +10%.

De asemenea, aceste ghilde vor primi trofee simbolice, care vor fi apoi vizibile la profilul lor:


Championships profile.png

De exemplu, ghilda de mai sus a reușit (până acum) să se clasifice pe fiecare din cele trei locuri câte o dată.



Această caracteristică este disponibilă cross-platform și toate confruntările rezolvate (pe desktop și mobil) sunt luate în considerare în clasament.