Expediţiile Ghildei
Ce sunt Expedițiile Ghildei?
Expedițiile Ghildei sunt o caracteristică de cooperare, cross-platform în care vă creați un drum printr-o serie de locații, împreună cu colegii de ghildă, pentru a dobândi recompense personale și putere pentru ghildă.
Expediţiile încep automat în fiecare zi de marţi şi durează 6 zile. Fiecare jucător care este membru al unei ghilde şi a ajuns în Epoca Fierului la momentul când începe o Expediţie, poate contribui la succesul ghildei prin participarea la Expediţia în curs de desfăşurare. Puteţi accesa Expediţiile Ghildei din butoanele de meniu ale jocului.
Dacă vă alăturaţi sau creaţi o ghildă când Expediţia deja a început, va trebui să aşteptaţi până marţea viitoare pentru ca o nouă Expediţie să înceapă.
Harta Expediţiei
După cum puteţi vedea, harta are un design bazat pe tema “junglei” şi este însoţită de o muzică reprezentativă. Fiecare jucător din ghildă va avea de finalizat propria hartă individuală, dar toţi veţi contribui la aceeaşi bară de progres, situată în partea de sus a ecranului (sau în partea de jos, dacă jucaţi pe aplicaţia noastră pentru mobil).
Bara de progres contorizează Punctele de expediţie pe care ghilda voastră le-a colectat, şi ori de câte ori rezolvați o nouă confruntare, ghilda voastră va câştiga putere. Puterea pentru ghildă va fi adăugată în fiecare zi, atunci când are loc calculul zilnic. Puteţi da click pe bara de progres pentru a vedea mai multe detalii.
Punctele de expediţie provin din principalul element pe care-l veţi observa pe hartă – diversele locații (numite Confruntări). Acestea pot fi rezolvate fie prin luptă, fie printr-un joc de negociere. Ori de câte ori rezolvaţi o confruntare, veţi avea și posibilitatea de a colecta o recompensă personală din cufărul aflat după ea, şi să avansaţi la următoarea confruntare.
Pe măsură ce avansați, ceaţa de pe hartă va fi și ea ridicată, dezvăluind confruntări şi cufere suplimentare. Nu uitați că acele confruntări “mai mari” vor fi mereu mai dificile decât cele “mai mici”. Dacă v-aţi pierdut pe hartă, săgeata aurie vă va indica locaţia curentă!
Rezolvarea confruntărilor
Cantitatea de încercări consecutive de rezolvare a confruntărilor este limitată la 8, şi de fiecare dată când începeţi o luptă sau cheltuiţi resurse într-un joc de negociere, 1 punct de încercare este retras. Puteţi vedea totalul încercărilor pe care încă le mai aveţi în bara de încercări:
Atunci când le terminați, puteţi fie să aşteptați să se regenereze (primiţi 1 pe oră), fie să le cumpărați cu medalii (sau Diamante). Preţul medaliilor pentru fiecare încercare va crește pe măsură ce cumpăraţi mai multe. La sfârşitul Expediţiei, costul se va reseta, aşa că veţi avea un început nou în fiecare săptămână.
Indiferent de rezultatul încercării, veţi contribui cu câteva puncte în bara de progres a ghildei (evident că dacă veţi pierde, nu vor mai fi atât de multe). Rezultatele ghildei depind de numărul şi epoca în care se află membrii ghildei (acestea sunt stabilite când încep expediţiile, ele nu se vor schimba, chiar dacă câştigaţi sau pierdeţi din membrii ghildei în cursul săptămânii) şi sunt împărţite între toţi membrii ghildei.
Lupta
Aşa cum am menţionat, puteţi rezolva confruntările într-unul din cele două moduri – luptă sau negociere. Lupta ar trebui să vă fie deja cunoscută, pentru că este la fel ca oriunde în joc (Harta Continentului, PvP şi GvG).
Epoca unităţilor şi dificultatea de ansamblu a confruntărilor depind de propriul progres în schema tehnologică, când începe Expediţia. De asemenea, vă puteţi confrunta cu lupte în două valuri, precum şi cu unităţi cu bonus de atac/apărare crescut, în funcţie de propria epocă.
Negocierea
Când apăsați butonul Negociere pentru prima dată, veți vedea că veți fi abordaţi de cinci localnici. Ei vor dori fiecare câte o resursă specifică de la voi, dar nu vă vor spune care anume! Veți avea posibilitatea să selectaţi şi să le oferiţi resursele:
După ce ați selectat resursele, puteţi apăsa butonul “Negociază” (în acest moment, 1 încercare va fi retrasă din bara de încercări). Reţineţi de asemenea că veţi oferi aceste resurse localnicilor din stocul personal. Localnicii vă vor oferi apoi un răspuns cu privire la oferta dvs, care va arăta astfel:
- Corect - oferta a fost acceptată! Cu toate acestea, alţi localnici ar putea dori de asemenea această resursă (dar nu neapărat).
- Persoană greşită - oferta a fost respinsă. Dar cel puţin un alt localnic caută această resursă!
- Incorect - oferta a fost respinsă şi niciun localnic nu are nevoie de această resursă (aceasta va fi de asemenea colorată în gri în fereastra de selecție a resurselor la următoarea rundă).
Ați observat probabil că fereastra de negociere are “Runde” - acest lucru se datorează faptului că localnicii doresc să le oferiți resursele corecte în 3 runde. De fiecare dată când selectați 5 resurse şi apăsați “Negociază”, veţi consuma o rundă:
După ce ați consumat toate cele 3 runde, puteți doar să cumpăraţi o rundă cu Diamante sau să renunţaţi la încercare şi să vă întoarceți mai târziu. Dacă vă hotărâţi să renunţaţi şi să încercaţi mai târziu, setul de resurse din care puteţi alege va rămâne acelaşi, dar cine ce doreşte dintre localnici va fi schimbat în mod aleatoriu.
Nivelurile de dificultate ale Expediției
Harta Expediţiei poate fi finalizată nu o dată, ci de trei ori în fiecare săptămână! Pentru a cuceri din nou harta, va trebui să deblocaţi niveluri de dificultate mai mari (nivelul II şi III). Daţi click pe pictograma în formă de stea din colţul din stânga sus, pentru a deschide prezentarea de ansamblu a acestora:
După cum puteţi vedea, gradul de dificultate implicit este I şi este disponibil gratuit. Pentru a le debloca pe cele superioare, un lider sau întemeietorul ghildei trebuie să plătească bunurile din tezaurul ghildei. Oricine poate dona bunurile în tezaurul ghildei, doar cheltuirea lor este limitată la lideri/întemeietori.
Costurile deblocării nivelurilor de dificultate depind de epoca şi numărul membrilor ghildei când începe Expediția. Fiecare jucător din ghildă va genera un cost, în funcție de epoca din care face parte. Ghilda va trebui să plătească costul cumulativ pentru toţi membrii săi pentru a debloca nivelul de dificultate. Deblocarea unui nivel îl face disponibil pentru toţi membrii ghildei care iau parte la Expediţia curentă.
Campionatele Ghildelor
Campionatele Ghildelor duc Expediţiile la un alt nivel, şi permit competiţia dintre lumi!
În fiecare săptămână, ghilda va fi grupată împreună cu până la 7 ghilde de mărime similară, alese aleator din diferitele lumi ale versiunii în limba română. În timpul celor 6 zile de Expediţii, veţi putea să concuraţi împotriva lor. Asiguraţi-vă că vor finaliza Expediţiile cât mai mulţi colegi de ghildă, pentru a ajunge în vârful clasamentului!
Templul Relicvelor
Templul Relicvelor este o Clădire legendară special creată pentru pasionații de Expediţiile Ghildei. Puteți obţine planuri pentru ea fie prin rezolvarea confruntărilor în Expediţii, fie din contribuţia la aceeaşi Clădire legendară din oraşele celorlalți jucători. Aceasta are un singur bonus pasiv – Vânătoarea de relicve.
Vânătoarea de relicve vă oferă șansa de a găsi recompense speciale ori de câte ori rezolvați o confruntare într-o expediție. Veţi găsi o pictogramă localizată în partea dreaptă pe harta expediției – când este evidenţiată, înseamnă că există cel puţin o relicvă pe hartă, pe care o puteți colecta. Dacă o relicvă este în ceaţă, va trebui să avansați pe hartă pentru ca ceața să dispară, şi astfel să puteţi colecta relicva. Asigurați-vă că veţi colecta toate relicvele înainte de a trece la următoarea dificultate, deoarece orice relicvă necolectată va dispărea!
Recompensele sunt de 3 tipuri, fiecare dintre ele fiind un tip diferit de relicvă – obișnuită, neobişnuită şi rară. Bineînţeles că sunt şanse mai mari de a obţine o relicvă obişnuită, şi mai mici de a obţine o relicvă rară. Dar şansele se schimbă pe măsură ce creşteţi nivelul Templului Relicvelor – şansele de a găsi o relicvă rară vor creşte cu fiecare nivel, în timp ce şansele pentru a obţine o relicvă obişnuită vor scădea.
Iată o prezentare pe scurt a recompenselor pe care aceste relicve vi le pot oferi, și probabilitatea respectivă de a câştiga aceste recompense.
Obişnuită
(Argint) |
Neobişnuită
(Aur) |
Rară
(Jad) |
|||
---|---|---|---|---|---|
20 Puncte Forge
|
10%
|
100 Puncte Forge
|
20%
|
Oază
|
35%
|
25 bunuri (1 tip)
|
20%
|
200 bunuri (1 tip)
|
20%
|
Bazar
|
35%
|
5 unităţi uşoare
|
3%
|
10 bandiți
|
12,5%
|
Altarul Cunoaşterii
|
10%
|
5 unităţi cu rază scurtă
|
3%
|
Turn de veghe
|
35%
|
Fântâna Dorinţelor
|
10%
|
5 unități rapide
|
3%
|
Pachet mic de medalii
|
12,5%
|
Pachet de renovare
|
10%
|
5 unități grele
|
3%
| ||||
5 unități de artilerie
|
3%
| ||||
Decoraţiune Premium
|
25%
| ||||
Plan dublu
|
30%
|